Dicționar stomatologic pentru pacient!

Abces dentar: proces infecțios inflamator care apare în legătura cu un dinte, în zona din jurul acestuia. Poate fi abces parodontal dacă există o suferință parodontală, șituarea abcesului este gingivală sau peridentară, sau abces periapical (in jurul vârfului rădăcinii dintelui), dacă suferința este endodontica. Tratamentul este medicamentos dar și mecanic, de drenare a abcesului ( prin incizie, sau prin canalele dintelui), urmat după vindecarea abcesului de rezolvarea cauzei care l-a produs, pentru a preîntâmpina un nou episod. În absența tratamentului, abcesul poate evolua spre afecțiuni mai grave de tip flegmon sau extindere spre spații periculoase în zona capului și gâtului. Abcesul dentar este o urgență stomatologică.

Abces periapical: colecție de puroi care se localizează la nivelul apexului dintelui.

Abrazie dentară: uzura mecanică a țesuturilor dure dentare produsă de factori externi (ex. periaj incorect, pastă abrazivă, obiceiuri vicioase).

Absenţa congenitală a dinţilor: lipsa de dezvoltare a dinților de la naștere.

Ablație coroană dentară sau lucrare dentară: tăierea și îndepărtarea unei coroane sau a unei lucrări protetice dentare cimentată. Tăierea se realizează cu freze speciale de ablație a metalului sau ceramicii, procedeul este definitiv și ireversibil, lucrarea nu mai poate fi folosita ulterior fiind distrusă.

Acidoza bucală: reprezintă un pH salivar scăzut sub 6,3.

Adenita: inflamație a ganglionilor limfatici.

Adenomatoza labială: apariția unor glande salivare mici, numeroase şi mai proeminente pe mucoasa labială.

Aerodontalgie: durere dentară care apare la scăderea presiunii atmosferice în timpul zborului cu avionul sau al ascensiunilor pe munte.

Afta: este o mică ulceraţie superficială, dureroasă ce se observă cel mai des pe mucoasa bucală. Dureaza 7-10 zile şi se vindeca fără cicatrici.

Agenezie dentară: lipsa mugurilor dentari.

Aglutininele salivare: sunt glicoproteine care contribuie la unirea mai multor celule bacteriene în conglomerate

Alveole dentare: cavitățile de la nivelul proceselor alveolare maxilare şi mandibulare în care sunt implantați dinţii.

Alveolita inflamare a osului alveolar: în urma extractiei dentare.

Alveolotomie: incizie chirurgicală a alveolelor dentare.

Amalgamul dentar: material pentru obturaţii de durată, nefizionomic, plastic în momentul introducerii în cavitate, neaderent şi care devine rigid după priză.

Amelogeneza: procesul de formare a smalţului.

Amelogeneza imperfectă: displazie a smalţului de origine genetică. Se formează un smalt cu deficienţe şi o imperfectiune calitativa. Clinic smaltul este rugos, exista depresiuni şi cute, poate fi uneori fragil alteori rezistent.

Amprentă: copia negativă, fidelă a unei regiuni anatomice, folosită pentru confectionarea lucrărilor fixe sau mobile.

Amprentă "wash-technic" de spălare: foloseşte 2 materiale de amprentă simultan. Tehnica: se aplică elastomerul chitos în portamprenta; peste acesta se depune un strat de elastomer fluid; elastomerul fluid se aplica simultan şi pe campul protetic; se insera lingura pe campul protetic şi se asteapta priza acestuia.

Amprenta anatomică: amprenta care redă situaţia anatomică în repaus, fără a realiza mişcările funcţionale în timpul amprentării.

Amprenta funcţională: amprenta în care parţile moi (frenuri, bride, buze, planseul bucal) îşi crează loc în materialul de amprentă, pentru ca viitoarea proteză să nu interfereze cu ţesuturile moi în timpul unor mişcări ale acestora.

Amprenta în doi timpi: se amprentează campul protetic cu un material cu vascozitate crescută. După priza se dezinseră de pe campul protetic. Se îndepărteaza regiunile retentive din amprentă şi se efectuează canale pt. evacuarea surplusului de material fluid. Se aplică materialul fluid peste cel întărit şi se insera pe câmpul protetic.

Amprentă optoelectronică: elimină parţial sau total materialul de amprentă. Este un model virtual folosit în tehnicile CAD/CAM. Necesită timp scurt (max. 30 sec.).

Amputaţie radiculară: îndepărtarea uneia sau mai multor rădăcini ale unui dinte pluriradicular.

Anchiloza dentară: sudura rădăcinii dentare la osul alveolar, în urma pierderii periodontiului. Osul alveolar este în contact direct cu rădăcina dintelui, fuzionând cu aceasta în suprafaţă.

Anomalii dentare: deviaţii în dezvoltarea normală a dinţilor. Anomaliile pot fi de număr, de volum, de formă sau de structură.

Anticariogen: substanţă care neutralizează efectul unui agent cariogen.

Apa de gura: soluţie care contine medicamente sau alte substante active cu rolul de a spala dintii şi restul cavitatii bucale, de a vindeca leziunile inflamatorii ale mucoasei bucale şi faringiene, avand, de asemenea, actiune antibacteriana şi astringenta, indepartand mirosul urat din gura şi reducand acumularea de placa bacteriana.

Aparat de detartraj cu ultrasunete: acest aparat se bazează pe principiul vibratiilor mecanice de inalta frecventa. Frecventa variaza intre 20.000 şi 45.000 Hz (20.000 - 45.000 de cicluri pe secunda).

Aparat de detartraj cu unde sonice: acest aparat se bazeaza pe principiul vibratiilor mecanice de inalta frecventa. Frecventa aproximativa este de 8.000 Hz (8.000 de cicluri pe secunda). Oscilatia partii active este antrenata cu ajutorul aerului comprimat.

Aparat ortodontic: aparat confectionat din acrilat, metal sau combinatii ale acestora. Aplicat în cavitatea bucala, acesta are rolul de a corecta anomalia dento-maxilara, de a pastra rezultatul obtinut şi de a preveni instalarea recidivei.

Aparat ortodontic din ceramica: poate fi folosit de catre pacientii care doresc un tratament ortodontic mai discret decat în cazul aparatului ortodontic metalic sau în cazul aparatului ortodontic Damon. Aparatul de ceramica are bracket-ii de culoarea dintelui şi este mai greu vizibil de la departare decat aparatul clasic sau Damon.

Aparat ortodontic fix: aplicatii ortodontice atasate de dintii pacientului cu ciment dentar şi benzi circumferentiale, sau direct prin lipire.

Aparat ortodontic funcţional: utilizat de obicei în prima faza a tratamentului ortodontic pentru a face schimbari, scheletice şi dentare, pe masură ce pacientul creşte.

Aparat ortodontic invizibil: - Invisalign tratament ortodontic cu gutiere transparente din plastic, realizate personalizat și înlocuite periodic, conform indicației medicului. Este indicat în anumite anomalii dentare, stabilite la consult.

Aparat ortodontic lingual: aparatul de metal se aşează în partea interioară a gurii (în zona limbii, de aici şi numele de tehnică linguală). Aparatul este greu vizibil din exterior, deoarece este fixat pe fața internă a dinților.

Aparat ortodontic metalic: aparatul metalic este una dintre cele mai comune metode de tratament ortodontic. Există aparate metalice cu brackets ce au nevoie de un element de legatură cu arcul, altele, numite "self ligating" nu mai au nevoie de aşa ceva, pentru că deţin ele însăle un sistem de închidere pe arc.

Aparatul dento-maxilar (ADM): este compus din: oasele maxilare, arcadele dentare, articulaţia temporo-mandibulară, muschii mobilizatori ai mandibulei, muschii oro-faciali (muschii mimicii), limba, glandele salivare, mucoasa cavitaţii bucale, tegumentele regiunii crevico-faciale.

Apex radicular: vârful rădăcinii unui dinte. Acesta prezintă un orificiu (numit foramen apical) prin care pătrunde pachetul vasculo-nervos.

Apexectomie: îndepartarea chirurgicală a apexului dintelui.

Apexlocator: aparat cu care se masoară lungimea de lucru al canalului radicular. Acesta funcţionează prin măsurarea rezistenţei electrice, semnalând de îndată ce vârful acului ajunge la nivelul foramenului apical.

Apical: vârful rădăcinii dentare.

Apofiza alveolară: este porțiunea oaselor maxilare în care sunt implantate rădăcinile dentare.

Arcada dentară: reprezintă totalitatea dinților implantați în alveolele osului maxilar (=arcada superioară) sau mandibular (=arcada inferioară).

Arcurile de sârmă ortodontice: sunt principala porţiune de ghidaj pentru aparatele ortodontice fixe. Arcul de sârma este atașat de bracket-uri prin legături de sârmă sau elastice pe versantul vestibular sau lingual al dinților, în funcție de rolul arcului. Arcurile de sârmă acţionează fie pentru a mişca dinţii individuali, fie pentru a-i menţine într-o poziţie fixă dorită.

Aspiratorul de salivă: este un dispozitiv utilizat pentru succiunea fluidelor şi a resturilor din gura pacientului.

Atritie dentară: este un proces fiziologic de uzură a suprafeţei dentare. Apare frecvent la dinţii temporari.

Airflow/prophy jet: un tratament de curățare de pete și mici depuneri de pe suprafața dinților. Se realizează cu un aparat special care direcționează un jet puternic de aer și apă amestecate cu un praf abraziv de curățare. În urma acestei proceduri dinții vor fi mai lucioși și vor reveni la o nuanță mai deschisă.

Albire dentară: un procedeu de tratare a dinților cu ajutorul substanțelor chimice, cu scopul de a obține o culoare mai deschisă. Albirea este de mai multe tipuri: pentru acasă, realizată în cabinetul dentar, cu sau fără lampă foto. Procedeele diferă în funcție de materialul de albire ales iar rezultatele sunt destul de variabile de la pacient la pacient. Se recomandă o sedință de igienizare înainte de a începe un proces de albire, pentru a avea o suprafață curată a dinților și pentru a spori efectele albirii.

Acele de canal: sunt instrumente foarte fine cu care se realizează curățarea canalelor radiculare, acestea pot fi acționate manual sau cu ajutorul unul motor rotativ.

Alveotomia: este o procedură chirurgicală de frezare a unei mici porțiuni osoase cel mai adesea cu scopul de a avea acces și a îndepărta un rest de rădăcină dentară.

Aditie osoasă: sau augmentare osoasă, este o procedură chirurgicală de mărire a masei osoase dintr-o anumită zonă. Se realizează cu ajutorul mai multor materiale : os artificial, membrane și bariere de protecție și izolare, materiale de inducere și stimulare a formării osoase, os propriu recoltat din alte zone, etc...

Analiza histo-patologică: analiza unei biopsii sau a unei formațiuni extirpate, într-un laborator de specialitate, cu scopul de a determina natura și conținutul acesteia.

Activator: este un aparat ortodontic mobil, personalizat, realizat din acrilat și elemente de sârmă, care se menține în gură prin strângerea dinților. Se poartă noaptea și ziua în funcție de caz.

Aparat miofuncțional sau Trainerul: este un aparat ortodontic prefabricat, din silicon, asemănător unei gutiere de sportivi, care se menține în cavitatea bucală prin strângerea dinților. Se poartă noaptea și parțial ziua.

Aparat ortodontic mobil: este un dispozitiv ortodontic format dintr-o plăcuță de acrilat(colorat), elemente metalice de prindere pe dinți, și un șurub central care trebuie activat periodic. Se poartă tot timpul sau parțial pe durata zilei și noaptea, în funcție de indicațiile medicului.

Arc fizionomic: un arc pentru aparatul ortodontic fix, vopsit în alb.

Aparat ortodontic fix: un dispozitiv ortodontic fixat pe dinți, care nu poate fi îndepărtat de pacient, format din mai multe elemente ortodontice, de exemplu: brackets, arc, module, cârlige, legături etc. Poate fi aparat fix metalic( brackets metalici), ceramic( brackets ceramici, de culoarea dinților), safir/ice( brackets transparenți foarte puțin vizibili).

Bază obturație: Un strat de material izolant care se plasează sub o „plombă” adâncâ. Are rolul de a izola camera pulpară a dintelui, cea care conține nervul, de variațiile de temperatură din cavitatea bucală. Nu toate obturațiile au bază, doar cele care au o adâncime care necesită prezența unei baze.

Banda din celuloid: banda de contur din celuloid utilizată ca matrice şi se foloseşte pentru a înlocui peretele interproximal şi pentru a reface punctul de contact.

Benzi ortodontice: benzi din oţel inoxidabil, circumferentiale, corespunzatoare fiecarui dinte şi sunt folosite pentru conectarea prin cimentare a aplicaţiilor ortodontice.

Biodontica: ramură a stomatologiei care promovează diagnosticarea afecţiunilor dentare utilizând bio-tehnologia şi nano-tehnologia pe baza genomică; cât şi repararea, restaurarea şi înlocuirea structurilor craniofaciale orale sau dentare cu materiale biologice naturale de origine celulară.

Bizotare: în protetica a fost propus ca "mijloc de reducere a discrepantei marginale" (Rosenstiel). Astfel, cu ajutorul unor freze sau instrumente de mâna se realizeaza un unghi de 30-40 grade la nivel marginal. În odontoterapie, la obturaţiile din materiale compozite, pentru a creşte adeziunea, se realizează un unghi de 45 grade la nivel marginal (în smalţ)

Boli parodontale: sunt infecţii ale ţesuturilor de suport ale dintelui cauzate de o serie de microorganisme care se asociaza şi formează biofilmul natural de la suprafaţa dintelui şi epiteliului gingival, care afectează în mod specific structurile gingivoparodontale.

Bolta palatină: este situată în regiunea superioară a cavitatii orale, anterior şi lateral este delimitată de arcada alveolo-dentară superioară, iar spre posterior se continuă cu valul palatin.

Bont dentar: unitatea dentară rezultată după prepararea protetică (şlefuire), în scopul adaptării coroanei protetice.

Borduri de ocluzie: bucăţi de ceară utilizate în timpul unei proteze mobilizabile pentru a putea determina relaţia inter-arcadică în zonele în care lipsesesc dinţii.

Breşa dentară: spaţiul edentat (fără dinţi) care este delimitat de dinţi la ambele extremităţi, se numeşte breşa edentată intercalată. Când spaţiul edentat este delimitat doar la o singură extremitate (mezial) se numeşte breşa edentată terminală.

Brida jugală: formaţiune mucoasă care uneşte procesul alveolar cu porţiunea jugală (obrazul). Bridele jugale sunt situate la nivelul premolarilor, în zonele laterale ale arcadei dentare.

Brida labială: formaţiune mucoasă care uneşte procesul alveolar cu buză. Brida labială este situată între incisivii centrali la caţiva mm de aceştia.

Bruxismul: este o parafuncţie orală caracterizată prin strângerea, scraşnirea dinţilor, mai ales în timpul somnului. Cauzele pot fi locale (diferite dizarmonii ocluzale: obturaţii sau lucrări protetice neadaptate ocluzal, migrări sau basculări dentare) sau generale (anxietate, stress, probleme digestive) şi conduce la abraziune dentară.

Bracket: un dispozitiv de mici dimensiuni, din diferite materiale: metal, ceramică, compozit,etc. Se lipește cu ajutorul unui adeziv dentar pe suprafața dintelui. Este o componentă a aparatului ortodontic fix. În funcție de tipul sau și de poziționarea pe dinte, poate mișca, roti, împinge sau trage un dinte. În absența unui arc ortodontic, un braket nu este activ.

Compozit fotopolimerizabil: un material folosit pentru „plombarea” dinților, care se întărește sub acțiunea unei lămpi speciale.

Coafaj direct/indirect: o procedură de aplicare a unui strat foarte subțire, de material special, în zona cea mai adâncă a unei „plombe”, atunci când cavitatea ajunge foarte aproape de camera pulpară și nervul dintelui, sau când atinge chiar camera pulpară deschizând-o. Este cel mai profund strat al unei obturații coronare, sub baza obturației. Se folosește doar când situația este de așa natură.

Coroana dentară: un „înveliș” confecționat din diferite materiale, aplicat peste un dinte șlefuit sau peste un pivot dentar. Mimează forma și mărimea unui dinte normal.

Coroana provizorie: o coroană dentară de acoperire din material acrilic sau compozit, cu rezistență scăzută, cu utilizare temporară(zile-luni).

Chistectomie: o procedură chirurgicală de îndepărtare prin chiuretaj a unui chist prezent la nivelul cavității bucale, la nivelul osos maxilar sau mandibular sau în interiorul sinusului maxilar.

Cadrul pentru diga de cauciuc (Young): utilizat pentru a ţine diga de cauciuc pe faţa pacientului, ea menţine izolarea prin îndepertarea digiei din calea de acces.

Campul protetic: totalitatea elementelor morfologice cu care lucrarea protetică prezintă raporturi de contact fiind alcătuit din ţesuturi dure şi moi.

Candidoza bucală: este o infecţie fungică (Candida Albicans cel mai frecventă) a mucoasei bucale.

Candidozele cutaneo-mucoase: sunt infecţii micotice acute, subacute, mai rar cronice, provocate de specii de ciuperci din genul Candida, cu localizare pe piele, unghii sau pe mucoase (gură, tubul digestiv, vagin, bronhii, plamâni). Terenul este factorul de bază în apariţia manifestarilor determinate de infecţia micotică.

Canini: sunt dinţi puternici, cu rădăcină foarte lungă. Coroana lor dentară prezintă un vârf ascuţit, scopul lor fiind de a sfâşia alimentele şi poartă numele de canini deoarece sunt foarte bine dezvoltaţi la câini. La om sunt în număr de 4 (2 superiori şi 2 inferiori). Au o singură rădăcină.

Canula pentru evacuare orală: Vârf de plastic sau de metal introdus în gura pacientului pentru a prelua saliva, sângele sau alte resturi ale tratamentului stomatologic.

Caria dentară: procesul patologic carios care se dezvoltă sub obturaţii coronare aparent corect efectuate, care are tendinţa de a evolua spre camera pulpară provocând în final afectarea pulpei dentare sau spre suprafaţa dintelui producând fracturarea acestuia.

Compomer dentar: material de obturaţie fizionomic care îmbină proprietăţile chimice ale glassionomerilor cu calităţile materialelor compozite.

Compozit dentar: materiale de obturaţie fizionomice, utilizate atât pentru restaurarea dinţilor frontali, cât şi a celor laterali.

Contenţia: etapa pasivă de încheiere a tratamentului ortodontic care urmăreşte menţinerea rezultatului obtinut şi prevenirea recidivei.

Coroana dentară: partea vizibilă a dintelui în cavitatea bucală (în mod normal, când nu există retracţii gingivale). Forma sa diferă în funcţie de tipul dintelui. Astfel incisivii au forma de daltă, pentru a tăia alimentele, caninii sunt ascuţiţi pentru a putea sfâşia din alimente, iar premolarii şi molarii sunt prevăzuţi cu o suprafata speciala, formată din cuspizi şi şanturi, pentru a permite mestecarea şi triturarea alimentelor.

Creasta zigomatico-alveolar: se gaseşte în partea posterioară a vestibulului superior în dreptul molarului 1 şi 2.

Chiuretaj alveolar: curățarea mecanică a alveolei din care a fost extras un dinte.

Control periodic: un control fixat la anumite intervale de timp, pentru activarea aparatului sau schimbarea arcului și/sau a modulelor, schimbarea accesoriilor sau verificarea lor, sau doar verificarea rezultatelor, etc..

Contenție tip plăcuță: o variantă de contenție post tratament ortodontic , realizată de o plăcuță de acrilat cu elemente de sârmă de prindere pe dinți. Este asemănătoare unui aparat mobil.

Diga: este o folie, de obicei din latex, cu ajutorul căreia se izolează unul sau mai mulți dinți de restul cavității bucale. Nu permite contaminarea dintelui pe care l-am izolat și previne în același timp căderea instrumentelor sau a soluțiilor în cavitatea bucală.

Decapușonare: tăierea și îndepărtarea unei bucăți de gingie care acoperă parțial un dinte semiinclus. Are ca scop facilitarea igienei locale și/sau a erupției dentare.

Debridarea gingivală: acţiunea de îndepărtare din şanţul gingival sau din pungile parodontale a plăcii bacteriene, a produşilor de metabolism produşi de placă bacteriană, a detritusului organic moale sau a urmelor de tartru inclavat în cementul radicular.

Demulare: este procedeul de separare a amprentei de modelul turnat.

Dentiform: model care are forma unui dinte.

Dentinogeneza: este procesul de formare al dentinei.

Diafanoscopia: este o metodă de evidenţiere a cariilor incipiente localizate pe mijlocul feţelor proximale, cât şi a necrozei dentare, valabilă doar la dinţii frontali.

Diastema :spaţiul existent între incisivii centrali superiori sau inferiori.

Dinţi: organe dure, mineralizate, alcătuite din smalţ, dentină şi cement, hrănite şi inervate de pulpa dentară din interiorul lor.

Dinţi de lapte: dinţii care le cresc copiilor în primii ani de viaţa şi care cad mai târziu, fiind înlocuiţi cu dinţii permanenţi.

Dinţi natali: sunt dinţi prezenţi în cavitatea bucală în momentul naşterii.

Dinţi neonatali: sunt dinţi care erup în perioada perinatală (prima lună de viaţă).

Dinţi supranumerari: sunt formaţiuni alcătuite din minim două substanţe dentare care se formează în plus faţă de numărul obişnuit de dinţi.

Disjunctor: este un dispozitiv ortodontic fix, personalizat, cimentat pe dinți în interiorul cavității bucale. Prezintă un surub care trebuie activat periodic. Scopul acestui dispozitiv este de a mări arcada maxilară.

Dispozitiv ortodontic extraoral: un dispozitiv care se situeaza în afara cavității bucale, pe cap, frunte și/sau bărbie.

EMAX: este un tip de ceramică dentară aparținând firmei Ivoclar, pe bază de disilicat de litiu, folosită pentru coroane, fațete și inlay/onlay.

Ectopia dentară: situarea unui dinte (complet sau parţial erupt) cu mai mult de 2-3 mm în afara sau înăuntrul arcadei dentare.

Edem Quincke: accident alergic produs în urma anesteziei loco-regionale, manifestat prin edem difuz al feţei, cu tumefacţii accentuate ale pleoapelor şi buzelor.

Edentaţie: stare fizio-patologică ce se caracterizează prin pierderea de la 1-16 dinţi pe o arcada dentară.

Egresiune dentară: fenomen de erupţie dentară pe arcadă cu depăşirea planului de ocluzie, determinat de lipsa dintelui antagonist sau de infecţia dintelui care egresează.

Elevator: instrument folosit pentru extracţii dentare şi ale resturilor radiculare, precum şi în secţionarea ligamentului circular alveolo-dentar.

Erupţie dentară: fenomen fiziologic prin care dinţii migrează pe masură formării lor, traversând osul şi fibromucoasă gingivală, exteriorizându-se pe procesul alveolar, în cavitatea bucală.

Extensie preventivă: îndepărtarea marginilor de smalţ prin secţionarea celor de risc ridicat pentru a le aduce într-o zonă cu risc mai redus de recidivă.

Extirpare devitală: metodă chirurgicală prin care se îndepărtează pulpa dentară în totalitate, după insensibilizarea ei cu mijloace chimice.

Extirpare vitală: metodă chirurgicală prin care se îndepărtează în totalitate pulpa dentară sub efectul anesteziei.

Extracţie: intervenţie de necesitate, care constă în îndepărtarea unui dinte bolnav, care provoacă şi întreţine procese patologice locale, regionale şi generale, ce nu pot fi rezolvate prin tratamente conservatoare.

Extirparea nervului: procesul de îndepărtare în totalitate a nervului din camera pulpară și din canalele radiculare ale unui dinte.

Fluorizare: este o procedură de prevenire a cariilor dentare prin întărirea smalțului și reducerea activității bacteriilor responsabile de apariția procesului carios. Presupune una sau mai multe ședințe periodice de aplicare de fluor sub formă de gel în gutiere sau pe suprafața dinților.

Fațetele dentare: sunt lucrări protetice dentare cu rol estetic și/sau funcțional. Fațetele sunt realizate într-un laborator de tehnică dentară, dinții fiind amprentați în acest scop. Realizarea lor durează câteva zile, sunt piese individualizate care se potrivesc doar în cazul respectiv. Sunt foarte subțiri și acoperă de obicei doar jumătatea vizibilă a dintelui, spre deosebire de coroane care acoperă dintele în totalitate. Pentru unele fațete este nevoie de șlefuirea parțială a dintelui, altele pot fi aplicate fără sacrificiu de smalț. Fațetele dentare sunt cimentate cu ciment-uri speciale pe suprafața dinților. Tipul fațetelor este dictat în principal de situația dinților, poziția lor, eventualele defecte de culoare, formă, mărime, precum și de rezultatul pe care vrem să îl obținem. Nu orice defect estetic se poate corecta prin fațete.

Fațete No-Prep: sunt fațete dentare realizate peste dinți neșlefuiți, acolo unde situația clinică permite acest lucru. De obicei sunt mai subțiri decât fațetele convenționale, și pot modifica mai putin forma și culoarea dinților( se corectează doar defecte minore de exemplu culori ușor modificate sau spațiile dintre dinți,etc)

Fațete Prep: fațetele aplicate pe dinți șlefuiți partial. Pot corecta defecte de formă, poziție, culoare și dimensiune a dinților. Sunt mai groase decât fațetele No-Prep.

Fanta labială: este delimitată superior de marginea inferioară a buzei superioare şi inferior de marginea superioară a buzei inferioare.

Faţeta de abraziune: reprezintă o zonă lucioasă numai în smalţul ocluzal, ce are corespondenţă identică pe dinţii antagonişti. Cel mai bine se evidenţiază pe modelul de studiu.

Fibromatoza gingivală: ereditară este o afectiune gingivală rară care se manifestă prin marirea volumului gingiei fixe, localizat sau generalizat. Se transmite genetic autozomal atât dominant, cât şi recesiv.

Fibronectina: se gaseşte în saliva dar şi în alte lichide biologice. Are o viaţă scurtă în salivă, fiind inactivată de proteazele salivare. Actionează, în special, pe Streptococcus mutans.

Fir de mătase: mijloc secundar de igienă bucală, ce urmareşte îndepărtarea resturilor alimentare din spaţiile interdentare, fără lezarea parodonţiului marginal.

Fişa stomatologică de examinare: conţine: unitatea în care are loc consultul, data, numele medicului, nr. de înregistrare, date pacientului, anamneza, antecedente personale şi heredocolaterale, examenul clinic obiectiv, examenul clinic indirect, diagnostic, tratamentul.

Fistula dentară: canal format accidental sau operator, care comunică cu o glandă sau o cavitate şi drenează secreţiile acestora.

Fisuri dentare: spărturi ale smalţului sau smalţ plus dentina, fără pierdere de substanţa, dificil de diagnosticat.

Fisuri Stillman: (retracţii gingivale asimetrice) pleacă de obicei de la un feston gingival îngroşat, când gingia îşi modifică conturul sub forma unei retracţii apicale de câţiva mm.

Fordyce, granulaţii: sunt glande sebacee prezente în mod neobişnuit la nivelul mucoasei jugale sau labiale.

Frenul buzei superioare: plica dezvoltată a mucoasei întinsă pe linia mediană între buza superioară şi mucoasa alveolară.

Fir de sutură resorbabil: fir de sutură care se resoarbe în timp și nu este necesară îndepărtarea sa.

Fir de contenție: fir metalic ce se lipește pe suprafața interioară a dintilor cu ajutorul unul adeziv dentar. Are ca scop menținerea poziției dinților.

Gutiera: un dispozitiv dentar personalizat,din material acrilic, plastic sau cauciucat, adaptat pe dinții pacientului. Poate avea grosimi și durități diferite în funcție de scopul urmărit, pot fi purtate câteva ore sau permanent, zilnic sau periodic, în funcție de indicațiile medicului. Gutierele sunt de bruxism, de albire, de fluorizare, de contenție, etc..

Gutiera de bruxism: este o gutieră individuală, folosită de obicei noaptea, pentru a preveni strânsul sau scrâșnitul dinților.

Gutiera de albire/fluorizare: este o gutieră moale, adaptată dinților, în care se pot pune diverse substanțe pentru a le menține pe dinți un timp mai lung(ore).

Gutiera de contenție: este o gutieră rigidă, fixă, care nu permite dinților să se miște. Confecționată dintr-o folie transparentă care urmează conturul dinților. Folosită după îndepărtarea aparatului ortodontic, în etapa de contenție.

Gutiera de corecție: o gutieră realizată dintr-o folie rigidă și transparentă care poate corecta mici defecte de poziție a dinților.

Gangrenă pulpară: mortificare septică a pulpei dentare caracterizată prin descompunerea ei sub acţiunea germenilor anaerobi de putrefacţie, care interesează strict teritoriul dintelui (gangrena simplă) sau şi cu implicarea parodonţiului apical (gangrenă complicată).

Gaură infraorbitală: se gaseşte în zona bucală a şantului vestibular superior, pe verticală care trece între premolarii superiori.

Gaură mentală: se gaseşte în şantul vestibular inferior labial, între rădăcinile celor 2 premolari inferiori.

Gingia: este ţesutul care înconjoară dinţii, acoperind osul alveolar (este strâns legată de periost). Gingia acoperă şi spaţiile interdentare unde dă naştere la papilele interdentare.

Gingie fixă: porţiunea de gingie care acoperă procesul alveolar. Are culoare roz pal şi are suprafaţa keretinizată datorită microtraumatismelor masticatorii.

Gingie marginală: porţiunea atasată de coletul dinţilor, dincolo de osul alveolar. Are un aspect neted.

Gingivectomia: este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează peretele moale (extern) al pungilor parodontale, gingia hiperplaziată şi pungile false sau adevarate subiacente.

Gingivită ulcero-necrotică: este o inflamaţie acută şi necrozantă a marginii libere a gingiei şi a parodonţiului marginal. Se mai numeşte gingivită ulcerativă acută sau angină Vincent, atunci când afecţiunea prezintă o forma gravă cu extindere spre alte regiuni ale cavitaţii bucale-palat, obraji, limbă şi loja amigdaliană.

Gingivo-stomatită odontiazică: este o formă particulară localizată a gingivitei ulcero-necrotice. Apare ca o complicaţie a pericoronaritelor supurate sau congestive ale molarilor de minte incluşi sau semiincluşi.

Gingivoplastie: conturarea chirurgicală a gingiei.

Glandă salivară: masa de ţesut cu rol de secreţie a salivei la nivelul cavităţii bucale.

Glosită: inflamaţie a limbii caracterizată printr-o modificare a aspectului şi a culorii acesteia, care devine roşie şi dureroasă şi printr-o atrofiere a papilelor.

Gingivectomie: operația de tăiere și îndepărtare a unei porțiuni din gingie. Are ca scop lungirea coroanei dentare sau expunerea unui rest de dinte situat subgingival.

Halenă fetidă: miros neplăcut al cavităţii bucale rezultat din metabolismul microorganismelor din cavitatea orală, fermentarea alimentelor, desfăşurarea unor procese patologice infecţioase, producerea unor procese de necroză în cavitatea orală sau tulburări ale procesului digestiv, etc.

Halistereză: proces reversibil de demineralizare osoasă în parodontopatia de natura inflamatorie, care este localizat la nivelul limbusului osului alveolar.

Halitoză: miros neplăcut al aerului expirat.

Hârtie de articulaţie: material diferit colorat (roşu, albastru) folosit în depistarea obstacolelor ocluzale prin înterpunerea ei între cele două arcade maxilare.

Herpesul bucal: este o infecţie virală comună provocată de virusul herpes simplex ce se prezintă sub forma unor vezicule pruriginoase pline cu fluid. Majoritatea oamenilor au parte de cel puţin un episod viral cu herpes simplex în cursul vieţii. Există două tipuri principale de virus herpes simplex: tipul 1, asociat mai ales cu infectiile faciale şi bucale şi tipul 2, care prezintă de regulă afectare genitală. Atât tipul 1 cât si tipul 2 de herpes simplex sunt rezidenţi într-o stare latentă în fibrele nervoase care conduc sensibilitatea de la nivelul pielii. În timpul unui atac viral, virusul se multiplică pe traiectul nervilor şi la suprafaţa pielii şi produce leziunile specifice acestei infecţii. După vindecare, virusul nu se mai multiplică cu aceeaşi rata şi se retrage de la nivelul pielii în lungul fibrelor nervoase, revenind la starea latentă, fără semne clinice, de dinaintea infecţiei.

Hertwig, teaca: este o formaţiune de natură epitelială cu rol în formarea rădăcinii dinţilor şi în iniţierea formării dentinei radiculare.

Heterotopia dentară: reprezintă situarea unui dinte în cu totul alt loc decât locul natural sau pe arcadă (de ex.: canin între incisivii centrali).

Hiperestezia dentinară: este o durere ascuţită, de scurtă durată, datorată expunerii dentinei la stimuli termici (rece, fierbinte), tactili, osmotici sau chimici.

Hiperkeratoza: îngroşare anormală a stratului cornos.

Hiperplazie gingivală: creşterea de volumul a gingiei ca urmare a multiplicării numărului de celule care o alcătuiesc.

Hiperplazie gingivo-mucoasă protetică: leziune traumatică cronică de tip hiperplazic, produsă de protezele mobile prost adaptate.

Hipersensibilitatea dentinară: sensibilitate excesivă a unui dinte aparută ca urmare a expunerii directe a canaliculelor dentinare la acţiunea agenţilor agresori din cavitatea bucală (care nu permit pulpei dentare să se adapteze la noile condiţii): traumatisme dentare, şlefuiri, denudarea cementului radicular în treimea cervicală; durerea la excitanţii termici şi chimici încetează odată cu îndepărtarea excitantului şi lipseşte la excitanţii mecanici (palpare cu sondă, masticaţie, periaj).

Hipertrofie gingivală: creşterea de volum a gingiei ca urmare a creşterii dimensiunilor celulelor care o alcătuiesc.

Implantul dentar: reprezintă rădăcina unui dinte artificial ce urmează a înlocui dintele lipsă de pe arcadă. Implantul dentar este de fapt un surub de titan care este plasat prin tehnici speciale în interiorul osului maxilar/mandibular pentru a înlocui dintele/dinţii lipsă de pe arcadă.

Incisale inferior: punctul dentar cel mai superior, mezial şi vestibular al muchiei incizale a incisivilor centrali inferiori.

Incisale superior: punctul dentar cel mai inferior, mezial şi vestibular al muchiei incizale a incisivilor centrali superiori.

Incisivi: sunt dinţii din partea frontală a gurii. Scopul lor este de a tăia şi muşca alimentele, marginea lor fiind dreaptă şi ascuţită. Sunt în număr de 8 (4 centrali - 2 superiori şi 2 inferiori - şi 4 laterali - 2 superiori şi 2 inferiori).

Incluzia dentară: ramânerea unui dinte intraosos sau submucos după perioada sa normală de eruptie.

Inflamaţie pulpară: totalitatea reacţiilor şi proceselor cu caracter de adaptare, care se dezvolta în pulpă, într-o succesiune de faze, ca urmare a acţiunii unui agent patogen.

Infradentale: punctul cel mai superior şi anterior al rebordului alveolar inferior în plan mediosagital, plasat în vârful langhetei osoase dintre cei doi incisivi centrali inferiori.

Inocluzie: lipsa de contact ocluzal al arcadelor dentare.

Inocluzie fiziologică: raportul dintre cele două arcade dentare aflate în stare de repaus; se caracterizează prin existenţa unui spaţiu de 2-4mm între suprafeţele ocluzale antagoniste.

Îndepărtare corp străin din canal: îndepărtarea unui pivot dentar sau a unui ac fracturat accidental din canalul radicular al unui dinte.

Inlay/onlay: piese care înlocuiesc părți absente dintr-un dinte. Sunt realizate în afara cavității bucale, este nevoie de amprentarea dinților pentru a le confecționa, și cimenta apoi pe dinte. Pot fi alese în locul „plombelor” obișnuite sau atunci când lipsesc porțiuni mari de dinte și nu se indică o reconstrucție coronară directă.

Jacket: coroană de înveliş ceramică ce acoperă un dinte deteriorat sau inestetic.

Jugal: termen care se referă la obraz.

Köplik: este un semn patognomonic în rujeolă şi constă în apariţia unor mici papule albe, pe mucoasa jugală, bilateral, în dreptul molarilor.

Lactoferina: proteină care se gaseşte în salivă şi lapte. Are efect bacteriostatic asupra unui spectru larg de germeni (prin scăderea fierului liber din mediu, necesar dezvoltării bacteriilor).

Lambou: fragment dintr-un ţesut care nu este legat de ţesutul de origine decât printr-un pedicul nutritiv.

Leucoedemul: modificare de aspect al mucoasei jugale. Ea devine opalin-albicioasă, uşor plicaturată ca un val translucid.

Leucoplazia "păroasă": leziune caracteristică la pacienţii cu SIDA şi ea se mai poate întâlni şi în alte imunodeficiente. Leziunea se manifestă sub forma unor placarde leucoplazice situate pe marginea limbii (uni-sau bilaterală).

Leucoplazia bucală: pată sau o placă albă nu mai mică de 5 mm diametru care nu poate fi înlaturată prin ştergere şi care nu poate fi clasificată în nici o altă boală diagnosticabilă.

Leucotaxina salivară: polipeptid care creşte permeabilitatea capilară şi stimulează diapedeza leucocitelor neutrofile.

Leziuni cuneiforme de colet: semn patognomonic în trauma ocluzală. Au un aspect triunghiular pe secţiune, cu pereţii puţin modificaţi de culoare, cu consistenţă dură şi evoluţie lentă.

Lichen plan bucal: dermatoză cutaneo-mucoasă de natură necunoscută. Leziunile cutanate apar sub forma unor papule mici, iar leziunile bucale mucoase apar sub forma unor leziuni keratozice, atrofice, erozive şi buloase/veziculare (polimorfism lezional în funcţie de vechimea bolii).

Limba: organ muscular acoperit de mucoasă, situat în cavitatea bucală şi în faringe, cu rol în masticaţie, deglutiţie, gust şi vorbire.

Limba fisurată: anomalie foarte frecventă transmisă autozomal dominant; poate fi considerată o variantă a normalului în care limba prezintă pe faţa dorsală numeroase şanturi sau creşte epitelizate de mărimi diferite; când volumul limbii este mare marginile sale prezintă amprentele dinţilor laterali; datorită numeroaselor sale anfractuozităţi, limba fisurată prezintă un mediu ideal pentru staza şi multiplicarea bacteriană, astefel încât ea predispune la numeroase infecţii superficiale.

Linerii: sunt substanţe care se aplică pe pereţii unei preparaţii dentare în scopul de a crea o barieră faţă de acţiunea iritantă a unor materiale de obturaţie şi a penetrării salivei la interfaţa restaurării dentare cu preparaţia.

Lingual: reprezintă faţa internă a dinţilor inferiori, dinspre limbă.

Lingură de amprentă: este un suport pe care se aplică materialul de amprentă şi cu care se efectuează amprentarea câmpului protetic.

Lingură individuală: se realizează pentru fiecare caz în parte. Aceasta se utilizează în edentaţiile totale sau parţiale. Amprentele luate cu linguri individuale sunt superioare celor luate cu linguri standard, deoarece la amprentele cu linguri individuale materialul de amprentă este dispus în strat uniform şi subţire. Amprentele cu linguri prefabricate prezintă un strat de amprentă neuniform şi gros, astfel datorită contracţiei diferite, pot să apara deformări.

Linia oblică internă: se situează pe faţa internă a osului mandibular şi se întinde de la apofizele genii până la nivelul ultimului molar.

Macrodonție: anomalie dentară ereditară caracterizată prin apariţia pe arcada dentară a unuia sau mai multor dinţi măriţi în volum; pe lângă creşterea dimensiunilor coronare şi radiculare, dinţii afectaţi prezintă şi o accelerare a dezvoltării şi a erupţiei; macrodonţia poate fi localizată, parţială sau generalizată.

Malocluzie dentară: contact defectuos al ansamblului dinţilor de pe un maxilar în raport cu celălalt atunci când gura este închisă.

Mandibulă: os în formă de potcoavă apartinând maxilarului inferior, care se uneşte cu craniul prin articulaţia temporomandibulară.

Măsea de minte: al treilea molar se mai numeşte şi "măsea de minte", iar ştiinţific "Dens sapientiae" sau "Dens serotinus".El este situat în partea posterioară a arcadelor dentare, fiind un dinte lateral.

Masticaţie: activitate fiziologică, factor principal în formarea şi evoluţia ocluziei în plan mezio-distal.

Materiale de amprentă: produse ce reproduc fidel amănuntele câmpului protetic.

Matricea dentară: este o piesă dentară metalică sau nemetalică care se fixează pe dinte după diferite tehnici, având ca scop adaptarea corectă a obturației la nivelul pragului gingival şi realizarea unei arii de contact cu dintele vecin corect plasate.

Monoradiculari: sunt dinți care au o singura rădăcină. De exemplu: incisivi,canini, unii premolari. O singură rădăcină dentară poate totuși să gazduiască mai multe canale endodontice.

Molar de minte total erupt: este un molar de minte care a crescut până la nivelul normal al celorlalți dinți, care are toată coroana descoperită și vizibilă.

Molar de minte semiinclus: un molar de minte cu coroana parțial acoperită de gingie, care se vede doar parțial în cavitatea bucală.

Molar de minte inclus: este un molar de minte care este complet acoperit de gingie, a cărui coroană nu se vede în cavitatea bucală.

Membrana resorbabilă: este o membrană folosită la adiția osoasă cu scopul de izolare și protecție a materialului de adiție. Nu trebuie îndepărtată după ce își îndeplinește scopul, se resoarbe și se integrează în țesutul nou format.

Membrana neresorbabilă: este o membrană care trebuie indepărtată după perioada în care a servit scopului său în adiția osoasă.

Membrana PRF: este o membrană fragilă,cu proprietăți biostimulante, obtinută din sângele propriu prin centrifugare.

Menton: este o proeminenţă osoasă anterioară, mediană, rotunjită, a mandibulei.

Microabraziunea smalţului: metodă de îndepărtare a unui strat foarte fin de smalț, folosită pentru reducerea unor colorații superficiale; indicația și rezultatul se stabilesc de medic în funcție de caz.

Mobilometru: instrument de măsurare a mobilităţii dentare cu o precizie de 10 microni.

Molar de 6 ani: dinte permanent, care conform lui Angle este cheia ocluziei. Produce cea de-a doua înălţare a ocluziei şi stabileşte relaţiile ocluzale în plan vertical. Apare în jurul vârstei de 6 ani.

Molari: dinţi cu patru sau cinci cuspizi şi au rolul de a mesteca şi tritura alimentele. Sunt în număr de 12 (6 superiori şi 6 inferiori). Molarii superiori au trei rădăcini, iar cei inferiori au două rădăcini.

Mucocel: chist mucoid al glandelor salivare mici (accesorii) care se formează în urma microtraumatismelor legate de obiceiuri şi ticuri. Este mai frecvent la buza inferioară, dar poate fi întâlnit şi pe mucoasa obrazului, limbii sau a planseului bucal.

Model de studiu: un model din ghips, obținut după amprentarea arcadelor dentare. Are scopul de a studia/măsura/planifica un tratament.

Menținător de spațiu: un dispozitiv dentar care se plasează în zona unde lipsește un dinte pentru a păstra spațiul respectiv neafectat de migrarea dinților. Poate fi menținător fix sau mobil.

Nanism dentar: distrofie dentară caracterizată prin dinţi foarte mici, cu forma normală sau modificată.

Nasion: punctul osos cel mai anterior al suturii frontonazale.

Necroză pulpară: mortificarea aseptică a pulpei dentare cu epuizarea mijloacelor sale defensive, sub acţiunea agresivă a unor agenţi fizico-chimici.

Nevralgia: durere severă resimţită pe traiectul unui trunchi nervos.

Nevralgie de trigemen: boală neurologică ce se manifestă prin crize frecvente de durere foarte violentă; iniţial atacurile sunt de scurtă durată, sub forma de şoc paroxostic, unilateral al feţei sau al cavităţii orale, deosebit de sever; boala poate însă progresa producând crize din ce în ce mai lungi, mai frecvente şi mai intense; atacurile dureroase pot fi spontane sau declanşate de stimulari uşoare ale feţei precum spălat, ras, aplicarea machiajului; boala afectează mai mult femeile decât bărbaţii şi apare mai des după vârsta de 50 de ani.

Obturația de canal: este materialul cu care se umple un canal endodontic după curățare, pentru finalizarea tratamentului. Gutaperca și cimenturile sunt cele mai populare materiale de obturație de canal.

Obturația coronară: zisă „plombă”, reprezintă umplerea cavității rezultate din curățarea unei carii sau îndepartarea altei plombe, cu materiale compozite speciale.

Obturația fizionomică: este obturatia coronară estetică( de culoare apropiată dintelui).

Ocluzia adânc acoperită: anomalie dentomaxilară caracterizată prin supraocluzie accentuată (incisivii superiori depăşesc incisivii inferiori în sens vertical peste 3 mm) şi retrodenţia tuturor incisivilor superiori sau numai a centralilor. Are pronunţat caracter ereditar.

Ocluzia deschisă: anomalia dentomaxilară caracterizată prin existenţa unui spaţiu de inocluzie verticală, după ce pacientul şi-a terminat mişcarea de închidere a gurii.

Ocluzometru Willis: aparat care măsoară dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) prin măsurarea distanţei între două puncte arbitrare de pe maxilar şi mandibulă, pacientul aflându-se în poziţia de intercuspidare maximă.

Ophrion: punct osos aflat la intersecţia liniei mediane cu tangenţă la arcadele sprâncenoase.

Orbitale: punctul osos cel mai inferior al rebordului orbitar inferior.

Oreionul: (parotidita epidemică) boală infecţiosă acută, extrem de contagioasă, provocată de virusul urlian.

Ortodonţie: parte a stomatologiei care asigură aşezarea în poziţie normală a dinţilor pe arcadele dentare. Metoda de tratament a anomaliilor dentomaxilare.

Osteotomia transmaxilară: trepanarea osoasă vestibulară în dreptul apexului radicular al dintelui interesat, în vederea drenării colecţiei purulente.

Otodinia: durere auriculară determinată de afecţiunile urechii: otitele externe, medii sau mastoiditele.

Ortoimplant: un implant în miniatură care se inserează sub anestezie locală, în diferite zone ale oaselor maxilare. Are rol de ancoraj, de element fix cu ajutorul căruia se execută diferite mișcari ale dinților.

Periajul profesional: este o manoperă de igienizare a dinților, realizată în cabinetul stomatologic cu ajutorul unor periuțe speciale și a unei paste profesionale cu proprietăți abrazive.

Pluriradiculari: dinți care au mai multe rădăcini. De exemplu : premolari și molari. (măsele).

Pivotul sau RCR-ul: este folosit atunci când o foarte mare porțiune dintr-un dinte a fost pierdut sau urmează să dispară în urma șlefuirii. Este obligatoriu să fie acoperit de o coroană. Are o porțiune radiculara( unul sau mai multe „piciorușe” care se cimentează în interiorul rădăcinii) continuată cu o porțiune coronară (un bont mic, asemănător unui dinte șlefuit). Poate fi din diferite materiale: metal, zirconiu, fibră de sticlă,etc..

Proteza scheletată: este o proteză dentară parțială, cu schelet metalic și sisteme speciale de prindere (croșete și pinteni) pe dintii rămași.

Palatoschizis: anomalie congenitală caracterizată printr-o despicătura la nivelul palatului dur şi a vălului palatin. Despicatură velopalatină poate apărea izolat sau poate fi asociată cu alte malformaţii ale craniului, în special cu cheiloschizis ("buză de iepure" - copilul se naşte cu buza superioară despicată, dar sunt afectate şi nasul, creasta alveolară; "gura de lup" - pe lânga buză mai este despicată şi bolta palatină şi cavitatea bucală, astfel încât cerul gurii comunică cu nasul).

Palparea: medicul poate aplica presiunea digitală extraoral şi intraoral deasupra apexului dintelui suspectat. O umflatură poate indica o condiţie parodontală patologică.

Papilomatoza orală floridă: afecţiune premaligna alcătuita din buchete papilomatoase, verucoase ce apar pe mucoasa jugală, gingii şi palatul dur.

Papilomavirusurile: produc o serie de tumori benigne ale mucoasei (veruci, papiloame) şi sunt implicate în oncogeneza carcinomului de mucoasă.

Paralizia Bell: (paralizia facială periferică) paralizia sau slăbiciunea muşchilor de la nivelul unei hemifeţe.

Parodontoza: afectează ţesuturile ce au rolul susţinerii dinţilor în os şi anume: cementul de pe suprafaţa rădăcinilor dentare, osul alveolar şi ligamentele parodontale. Este vorba de o inflamaţie care determină în timp absorbţia osului, retragerea gingiei şi dezvelirea rădăcinilor.

Pedodonţie: specialitatea medicală dentară care se ocupă de: patologia odontală şi parodontală a dinţilor temporari şi permanenţi în perioada de creştere, de patologia mucoasei cavităţii bucale a copilului şi a adolescentului şi de metodele de prevenire şi tratament ale afecţiunilor stomatologice ale copilului şi adolescentului.

Pelicula salivară: film glicoproteic care aderă de suprafeţele dinţilor. Aceasta apare după puţin timp de la periajul corect al dinţilor. Pelicula nu conţine bacterii şi participă la procesele de remineralizare - demineralizare a smalţului. O data cu colonizarea peliculei salivare cu bacterii gram pozitivi, aceasta ia denumirea de placă bacteriană.

Pemfigus: este o afecţiune cutaneo-mucoasă autoimună care se manifestă clinic prin formarea unor leziuni buloase şi apoi ulcerative cronice la nivelul cavităţii bucale. Ulceraţiile au tendinţa de confluare, prezentând aspect de hartă. O uşoară tracţiune a mucoasei vecine aparent sănătoase duce la clivaj epitelial-semnul Nikolski pozitiv. Leziunile bucale pot preceda cu 9 luni-1 an apariţia leziunilor cutanate (în 60% din cazuri).

Pene dentare: accesorii ce permit adaptarea matricei la pragul gingival şi datorită elasticităţii ligamentelor parodontale facilitează o separaţie a dinţilor.

Pensa: instrument standard, folosit în stomatologie pentru a pune sau pentru a îndepărta obiecte mici din cavitatea bucală.

Piatra dentară: numită popular şi "piatră", tartrul dentar reprezintă un depozit dur, calcifiat ce se depune pe suprafeţele dentare, îndeosebi pe feţele interioare ale incisivilor inferiori, pe faţa dinspre obraz a molarilor superiori, precum şi în regiunile în care dinţii nu se pot curaţa corespunzător (dinţi înghesuiţi, respectiv cei pe care nu se mestecă din pricina unor dureri). De asemenea, tartrul dentar se regăseşte şi pe lucrările dentare - coroane, punţi sau plombe.

Pilon de sticlă ZX27: sticla stomatologică care se foloseşte pentru lucrările protetice fixe pentru extensii distale (se cimentează bontul de sticlă în interiorul ultimei coroane prin cimentare).

Placa bacteriană dentară (biofilmul dentar): depozitul moale, biofilmul ce aderă de suprafaţa dinţilor sau de alte suprafeţe dure din cavitatea bucală (restaurări protetice fixe sau mobile, implante) şi nu se îndepărteaza la simpla clătire sau la un jet de apa. În orice mostră de placă bacteriană se identifică cel putin 30 de specii bacteriene, astfel încât se poate spune că biofilmele care colonizează suprafeţele dentare sunt printre cele mai complexe biofilme care există în natură.

Plaga: constituie întreruperea continuităţii ţesuturilor, cu sau fără pierderi de substanţă, determinată de o cauză externă (mecanică, fizică sau chimică).

Plicile alveolo-bucale: plici ale mucoasei care traversează şanturile vestibulare; la nivelul maxilarului între cei 2 premolari, iar la mandibulă între canin şi primul premolar.

Pneumatizare: procesul prin care sinusurile maxilare au tendinţa de a se mări în dimensiune în zonele crestelor alveolare edentate (unde dinţii au fost extraşi).

Pogonion: punct osos aflat cel mai anterior în planul mediosagital de pe proeminenţa mentonieră.

Premolari: sunt dinţi cu doi cuspizi, având scopul de a sfâşia şi parşial de a tritura alimentele. Au una sau două rădăcini. Sunt în numar de 8.

Prodenţia: înclinarea vestibulară a dinţilor frontali, fiind mai des întâlnită la arcada superioară.

Profilaxia dentară: metodă de prevenire a bolilor stomatologice.

Prosthion: punctul cel mai inferior şi anterior al rebordului alveolar superior în plan mediosagital, plasat în vârful langhetei osoase dintre cei doi incisivi centrali superiori.

Protetica dentară fixă: studiază metodele şi tehnicile de protezare cu ajutorul lucrărilor (pieselor, restaurărilor) protetice fixe. În general, protezele dentare fixe sunt confecţionate în laborator, de către tehnicianul dentar, dar numeroase proteze fixe provizorii pot fi realizate şi în cabinetul stomatologic.

Protezele fixe unitare (PFU): sunt restaurări ale unui dinte, indicate pentru tratamentul sau prevenirea apariţiei unor afectări dento-parodontale; cele mai frecvent folosite PFU sunt coroanele dentare.

Pulpa dentară: denumită impropriu nerv dentar, asigură formarea dentinei, precum şi nutriţia, sensibilitatea şi apărarea dintelui. Se distinge pulpa situată în camera pulpară, situată în centrul coroanei, de pulpa radiculară, existentă pe canalul fiecarei rădăcini.

Punctul A al lui Downs: punctul cel mai înfundat sau posterior în planul mediosagital al rebordului alveolar superior; el reprezintă graniţa imaginară între baza maxilarului superior şi procesul alveolar, deci locul de proiecţie al apexurilor incisivilor superiori.

Punctul B al lui Downs: punctul cel mai înfundat sau posterior în plan mediosagital al rebordului alveolar inferior; el reprezintă graniţa imaginară între baza mandibulei şi procesul alveolar, deci locul de proiectie al apexurilor incisivilor inferiori.

Punţile dentare: protezele fixe parţiale (PFP), numite şi punţi dentare, sunt indicate în special pentru tratamentul (protezarea) unor breşe edentate. Punţile dentare sunt agregate cu ajutorul unor PFU, la nivelul dinţilor restanţi, numiţi dinţi stâlpi de punte sau, pe scurt, dinţi stâlpi.

Quick: timp de protrombină (analiză de sânge).

Quincke: edemul lui Quincke este o reacţie alergică ce este caracterizată printr-o erupţie edematoasă subcutanată. Acest edem se poate declanşa prin absorţia de alimente, de o înţepătură de insectă sau de luarea unor medicamente (sau după anestezii dentare). Edemul afectează mucoasele bucale şi ale căilor respiratorii superioare, precum şi ţesuturile subcutanate laxe ale feţei. Se manifestă printr-o umflatură bine delimitată, tare, de culoare roz pal, nepruriginoasă, dar care produce o senzaţie de arsură. Poate cauza asfixia din cauza localizării lui.

Re-tratamentul endodontic: retratarea unui dinte care are deja nervul îndepărtat. Motivele reintervenției pot fi variate: nereușita unui tratament corect sau complet prima dată, înfiltrarea canalelor radiculare cu bacterii din gură sau apariția unor leziuni în vârful radăcinii dentare, etc.

Reconstrucția pereților: este procedura de refacere a unuia sau mai multor părți din dinte, acolo unde acestea au fost pierdute sau sunt prea afectate pentru a mai fi păstrate. Se realizează din materiale compozite, la fel ca și obturațiile coronare (plombele).

Reconstrucția coronară: este refacerea unei porțiuni de mari dimensiuni, absența din coroana unui dinte. De obicei când lipsesc unghiuri, cuspizi, pereți întregi, etc. O obturație coronară extinsă.

Rădăcina dentară: parte a dintelui inclusă în alveola dentară a osului maxilar sau mandibular. Are rol de fixare a dintelui în os, fiind alcatuită din cement (la suprafaţa), dentină şi canal/sau canale radiculare.

Radiografie bitewing: radiografie dentară pe care se pot vedea: carii interproximale, conturul obturaţiei făcute, integritatea marginilor cervicale ale obturaţiei făcute, mărimea pulpei şi relaţia ei cu cariile şi obturaţiile, înăltimea crestei alveolare, localizarea de odontoame.

Radiografie cefalometrică: un film radiografic utilizat în studiul ştiinţific al măsurătorilor legate de cap şi puncte de referinţă specifice.

Radiografie dentară: imagine a dinţilor şi a maxilarelor, obţinută prin expunerea la radiaţiile X.

Radiografie panoramică: radiografie extraorală care include mandibulă şi maxilarul pe un singur film.

Ramsay-Hunt, Sindrom: paralizie facială a nervilor inferiori cu vezicule pe aceeaşi parte a: faringelui, a CAE-conductul auditiv extern, a feţei. Este provocat de virusul Zoster care prinde ganglionul geniculat.

Ranulă: chist mucoid al planseului bucal, întâlnită în special la adolescentii si adultii tineri, mai frecventa la femei decât la barbati. Se mai numeşte broscuţă sau grenouillette.

Reacţia de imunofluorescentă: tehnică pentru punerea în evidenţă a anticorpilor specifici anti-HIV care aparîn sânge ca urmare a infectării cu HIV - virusul imunodeficientei umane. Este utilizată ca test de confirmare a seropozitivităţii constatate prin testul ELISA.

Referita: sau otalgia nonotogenică este o durere la nivelul urechii ce este provocată de alte structuri anatomice (dinţii, amigdalele). Este o durere iradiată şi se mai numeşte şi otalgie secundară.

Regenerare tisulară ghidată (RTG): procedură chirurgicală de stimulare şi creştere osoasă a ţesuturilor parodontale profunde prin implantarea unor substanţe sau produse fie cu rol de barieră, sau de stimulare fie de control a repopulării celulelor în zona locală de defect, rămasă, într-o formă avansată de parodontopatie.

Regenerare tisulară indusă (RTI): tehnică chirurgicală modernă menită să resuscite ţesuturile parodontale resorbite să-şi declanseze mecanismele de refacere tisulare.

Reincluzie: procesul de reintoarcere în os a unui dinte care a fost iniţial erupt pe arcada dentară.

Replantarea dentară: metodă chirurgicală prin care un dinte expulzat accidental sau extras în scop terapeutic se repune în propria sa alveolă.

Resorbţia radiculară: fenomen biologic care constă în scurtarea treptată a rădăcinii dinţilor temporari până la dispariţia completă sau aproape completă, urmată de căderea acestora în vederea înlocuirii cu dentiţia permanenta.

Rezecție apicală: o intervenție chirurgicală de curățare a zonei din jurul radăcinii unui dinte, împreuna cu tăierea și îndepărtarea vârfului rădăcinii afectate.

Sinus lift: este o procedură chirurgicală de ridicare a membranei sinusului maxilar, urmată de obicei de adiție osoasa în spațiul de sub membrană, cu scopul de a micșora sinusul maxilar și de a mări înalțimea crestei osoase.

Sigilare dinte: este o manoperă stomatologică prin care se pune un material sigilant, în șanțurile și fosetele de pe suprafața unui dinte, cu scopul de a preveni apariția cariilor in aceste zone. Materialul de sigilare este foarte fluid dar se întărește prin fotopolimerizare.

Scut lingual: este un element ce poate face parte din aparatul ortodontic. Arată ca un grilaj metalic sau plastic cu scopul de a decondiționa unele obiceiuri vicioase: sugerea degetului, interpunerea limbii între dinți, etc..

Saliva: lichid fiziologic secretat în cavitatea bucală de către glandele salivare (parotide, sublinguale, submandibulare); principala sa funcţie este de a umecta mucoasele gurii (limba, obrajii, faringele), uşurând astfel fonaţia, masticaţia şi deglutiţia; saliva mai are şi un rol antiseptic; volumul secreţiei sale este de 0,7 până la 1 litru pe zi.

Saliva parotidiană: salivă de tip seros (saliva de masticaţie) secretată de glanda parotidă.

Saliva sublinguală: saliva vâscoasă, bogată în mucină (saliva de deglutiţie) produsă de glanda sublinguală.

Saliva submandibulară: saliva vâscoasă, bogată în mucină (saliva de deglutiţie) produsă de glanda submandibulară.

Şantul labiomentonier: depresiunea existentă între buza inferioară şi proeminenţa mentonieră.

Scorbut: boală datorată lipsei de vitamina C, caracterizată prin anemie, căderea dinţilor etc.

Sept interdentar: perete care desparte rădăcinile a doi dinţi vecini.

Sept interradicular: perete care desparte rădăcinile unui singur dinte.

Sialadenita: boală caracterizată prin inflamarea şi mărirea în volum a uneia sau mai multor glande salivare. Patologia aceasta poate fi acută, cronică sau recurentă şi asociază de obicei simptome ca: durere, sensibilitate locală, înroşirea zonei (eritem local) şi edematiere instalată treptat. Cauzele infecţiei sunt de obicei virale sau bacteriene (germeni patogeni cu tropism particular pentru aceste glande sau cantonarea lor în aceste locuri în cadrul unor infecţii sistemice).

Sigilarea şanturilor şi fosetelor: reprezintă o procedură preventivă prin care suprafaţa ocluzală a dinţilor ce prezintă fisuri şi fosete adânci este "închisă", folosind materiale de sigilare pentru prevenţia cariilor de pe aceste suprafeţe.

Simptom: fenomen, tulburare sau senzaţie subiectivă care poate fi asociată unei stări anormale, unei boli.

Sindromul rădăcinilor scurte: (short root anomaly) rădăcinile sunt considerate mai scurte decât normal când au lungimea egală sau mai mică decât lungimea coroanei. În forma localizată, rădăcinile scurte sunt de cauza genetică dar pot fi şi de cauză traumatică. În cele de cauza genetică, sindromul rădăcinilor scurte apare mai frecvent la fete şi afectează în principal incisivii centrali superiori. În cele de cauză traumatică au la origine traume, pulpopatii sau iradieri în perioada de odontogeneză.

Smalţ: substanţă lucioasă, anorganică, de culoare albă, formată din cristale de hidroxiapatită care acoperă suprafaţa vizibilă a dinţilor.

SMI: stomatologia minim-invazivă este un concept de tratament stomatologic ce are la bază evaluarea riscului de carie al unui pacient şi aplicarea unor protocoale uzuale de prevenţie, control şi tratament al bolii.

Spaţiul retromolar: spaţiu aflat între ultimul molar şi marginea anterioară a ramurii mandibulei.

Spina nazală anterioară: punctul osos cel mai anterior al spinei nazale anterioare; reprezintă granită anterioară a maxilarului superior şi poate fi palpat în profunzimea punctului subnazale.

Spina nazală posterioară: punct osos de intersecţie al conturului distal al maxilarului cu planul palatinal; el reprezintă granita posterioară a maxilarului superior.

Stomatită aftoasă: afecțiune caracterizată prin apariția repetată de afte (ulcerații mici, dureroase) pe mucoasa bucală; cauza exactă nu este pe deplin cunoscută la nivelul mucoasei bucale. Veziculele ulcerează foarte rapid, iar ulceraţiile sunt extrem de dureroase, împiedicând alimentarea şi chiar vorbirea.

Stomatită de proteză: formă atrofică de candidoză cronică care se întâlneşte la persoanele vârstnice purtătoare de proteză, mucoasa de sub proteză fiind subţiată, atrofică, congestionată, de culoare roşie catifelată uneori prezentând eroziune sau zone hiperplazice, granulare. Leziunea este localizată strict sub proteza, mucoasă vecină fiind de aspect normal.

Stomatită nicotinică: formă particulară de keratoză difuză, generalizată a palatului dur şi mucoasei alveolare, pe suprafaţa careia se observă ca mici puncte roşii orificiile de deschidere ale glandelor salivare mici.

Stomatodinia: sindrom algic nespecific caracterizat prin usturimi sau senzaţie de arsură localizate mai frecvent la nivelul limbii - glosodinii - simptome care nu însoţesc nici un fel de semne clinice obiective.

Stopuri ocluzale de grad I: sunt cuspizii vestibulari ai molarilor mandibulari ce angrenează în fosetele interproximale ale antagonistilor maxilari cu excepţia cuspizilor disto-vestibulari ce angreneaza în fosetele centrale.

Stopuri ocluzale de grad III: sunt cuspizii palatinali ai molarilor maxilari ce angreneaza în fosetele interproximale ale antagonistilor mandibulari cu excepţia cuspizilor mezio-palatinali ce angrenează în fosetele centrale ale molarilor mandibulari.

Strungareaţă: sau diastemă sau diastema vera se caracterizează prin existenţa unui spaţiu uneori de dimensiuni foarte mari între cei doi incisivi centrali superiori.

Subnazale: puct cutanat aflat la trecerea dintre filtrumul buzei superioare şi columela în plan mediosagital.

Şuruburi ortodontice: piese mecanice care transformă o mişcare rotatorie de activare într-o mişcare translatorie cu efect ortodontic.

Tratament endodontic: este tratamentul dentar de îndepărtare (extirpare) a nervului din interiorul unui dinte, curățarea tuturor canalelor radiculare și umplerea acestora cu materiale speciale. Tratamentul endodontic de specialitate se realizează de obicei de către un medic specialist endodont, în unele cazuri la microscop sau cu ajutorul lupelor de magnificație pentru o vizualizare mai bună.

Tartrul dentar: depozit dur, calcifiat ce se depune pe suprafeţele dentare, îndeosebi pe feţele interioare ale incisivilor inferiori, pe faţa dinspre obraz a molarilor superiori, precum şi în regiunile în care dinţii nu se pot curaţa corespunzător (dinţi înghesuiţi, respectiv cei pe care nu se mestecă din pricina unor dureri). De asemenea, tartrul dentar se regăseşte şi pe lucrările dentare - coroane, punţi sau plombe.

Torque: deplasare a rădăcinii dintelui în plan vestibulo-oral, în timp ce coroana dentară este menţinuta pe loc.

Torus palatin: proeminenţă osoasă aflată pe linia mediană a bolţii palatine.

Transplantarea dentară: metodă chirurgicală prin care se introduce un dinte extras într-o alveolă nou creată. Poate fi un autotransplant dentar (dintele de la acelaşi pacient) sau heterotransplant (dintele de la alt pacient).

Transpoziţia dentară: inversarea sediului de erupţie a doi dinţi vecini.

Tratamentul de canal: atunci când pulpa dintelui este afectată, tratamentul de canal devine soluţia pentru a salva dintele, prin îndepărtarea nervului şi obturarea (umplerea) rădăcinii, urmată de restaurarea coroanei dintelui.

Treapta labială: buza superioară depăşeşte cu 1-2 mm către anterior buza inferioară.

Trigonul retromolar: format între marginea anterioară a ramurii ascendente a mandibulei cu partea posterioară a liniei milohioidiene.

Trismus: contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei, care împiedică deschiderea gurii.

Tubercul Bolk: cuspid suplimentar situat pe faţa meziovestibulară a molarilor 2 şi 3 superiori.

Ulceraţie: solutie de continuitate la nivel tegumentar sau mucozal, cu pierdere de substanta, depasind stratul bazal.

Ulceraţie traumatică: este o ulceratie produsa de actiunea mecanica directa asupra mucoasei a diferitilor factori traumatici locali: dinti malpozitionati, cu margini taioase, cuspizi ascutiti, resturi radiculare ascutite, margini ale protezelor mobile, ale corpului de punte, ale arcurilor ortodontice si ale crosetelor dentare, întepaturi, taieturi cu corpi straini din alimentatie, traumatisme exobucale care strivesc partile moi de planurile dure dentare sau osoase.

Ultrasonografia cantitativă: - QUS (Quantitative Ultrasound sau pe scurt QUS) măsoară calitatea osului, spre deosebire de DEXA, care măsoară densitatea osului.

Unghiul mandibular: unghiul format între tangentele la ramura bazilară a mandibulei şi la marginea posterioară a ramului vertical al mandibulei cu valoare normală de 120-125 grade.

Unit dentar: aparat cu echipament tehnic complex, destinat tratamentului stomatologic.

Uzura dentară: proces fiziologic sau patologic de tocire a dinţilor.

Varnish: (lacurile dentare) sunt substante care se aplică pe pereţii unei preparaţii dentare în scopul de a crea o barieră faţă de acţiunea iritantă a unor materiale de obturaţie şi a penetrării salivei la interfaţa restaurării dentare cu preparaţia. Nu sunt indicate in restaurările compozite, pentru ca monomerul acestora dizolvă răşina lacului dentar (se folosesc sub amalgamul de argint).

Walkhoff: substanţă antiseptică ce conţine: paramonoclorfenol, camfor şi mentol. Se utilizează în tratamentul medicamentos al afecţiunilor pulpare .

Walther: canal excretor al glandei sublinguale, ce se deschide endobucal în plica sublinguală.

Western Blot: sau "test HIV" sau IFA prescurtare după termenul de Immuno-Fluorescent Assay = tehnică pentru punerea în evidenţă a anticorpilor specifici anti-HIV care apar în sânge ca urmare a infectării cu HIV - virusul imunodeficienţei umane, test de confirmare a seropozitivităţii constatate prin testul ELISA.

Wharton: canalul excretor al glandei submandibulare, ce se deschide endobucal printr-un orificiu situat în vecinătatea frenului lingual, numit carunculă.

Wipla: oţel alcătuit din crom şi nichel neoxidabil. Se utilizează la:
bulletconfectionarea puntilor dentare;
bulletcrosetelor rigide sau elastice;
bulletscopuri ortodontice;
bulletimobilizarea fracturilor oaselor maxilare.

Xenon-133: izotop radioactiv utilizat în medicina nucleara, care cedează particule beta cu iradieri înalte.

Xerocheilie: stare de uscăciune a buzelor.

Xerostomie: starea de uscăciune a gurii datorată diminuarii secreţiei salivare (producţia de salivă este mai mică de 0,2 ml/minut).

Xeroza: uscăciune a pielii prin scăderea secreţiei glandelor sudoripare şi sebacee.

Xilina: (lidocaina) este un anestezic local, utilizabil atât pentru infiltraţii cât şi pentru anestezia de contact. Adăugarea de adrenalină îi prelungeşte efectul, anestezia instalându-se după o perioadă de latenţă scurtă de circa 1-2 minute.

YAG laser: (laser ytriu-aluminiu-granat) este un tip de laser folosit în chirurgie pentru secţionarea ţesuturilor.

Ytrium-90: izotop radioactiv al elementului ytrium, utilizat in radioterapie.

Zăbăluţă: micoză care interesează comisurile bucale care prezintă eroziuni, fisuri şi cruste pe fond congestiv.

Zirconiu: element chimic din grupa metalelor, care are numărul atomic 40. Simbolul chimic este Zr, nu se modifică din punct de vedere calitativ în cavitatea bucală, este bioinert, deci nu afecteaza tesuturile bucale. Implantări dentare din ceramica de oxid de zirconiu este un material folosit în stomatologie. Din acest material s-au realizat deja coroane pentru dinţi şi punţi dentare.

Zigomatic-osul: Osul zigomatic este un os pereche ce contribuie la formarea orbitei, formand partea proeminenta a obrazului. Sinonim: osul malar

ZOOM: este un sistem profesional de albire a dinţilor folosind un gel de albire activat cu lumină şi a fost patentat de compania Discus Dental Inc., USA.

Zygion: reprezinta un punct osos cel mai lateral de pe arcada temporo-zigomatica, cam la 1 cm anterior de Tragus.

---

Din dorința de a ajuta oamenii să zâmbească a luat naștere Protetic Dent.
Am construit o echipă unită, entuziastă, compusă din medici stomatologi cu competențe în mai multe domenii ale stomatologiei.
Pentru că știm că timpul este o resursă importantă, ne dorim să oferim o experiență stomatologică plăcută, intervenții eficiente și confortabile, soluții estetice realizate cu atenție la detalii.
Toate acestea acum le găsești într-un singur loc, la echipa Protetic Dent!
Te așteptăm să fim de folos prin serviciile noastre!

Descoperă o experiență centrată pe pacient, unde zâmbetul tău este ținta și pasiunea noastră!
Contactează-ne Solicită o programare